1. Există un tipar de oameni care pe mine mă calcă pe nervi. Eu le zic Respawn Creatures. Îi știți cu toții. Sunt colegii aia enervanți de birou care apar peste tot – la masă, când îți bei cafeaua, când te duci la budă, când te plimbi prin firmă, când pleci de la birou. El e acolo. De obicei este întâmpinat cu replica “aoleo, iar a venit ăsta”. De obicei are un job mizer și mic și deloc important, dar el e acolo, îți dă aceeași senzație pe care o ai atunci când ești în ședință și simți că îți pocnește abdomenul dacă nu tragi un pârț, și în mijlocul conversației despre whatever you wanna talk about începe: Să știi că și eu am pățit asta! Când am plecat eu la Satu Mare...We do not care! We do not want to be your friends. We do not want you to babysit our kids when we are on vacation. We do not want to share our cookie with you. We do not even know your name. Go away. Make your own friends.
2. Cărucioarele de piață. Cred că dacă pe vremea Inchiziției, torționarii aveau la dispoziție vreo babă din Colentina obțineau mult mai multe mărturisiri. Nu există nimic mai diablic decât o babă cu un cărucior de piață în tramvai. Nimic nu doare mai rău decât un fier din ala înfipt în tibie sau o roată peste degetul mic. Nimic. Și sadismul întipărit între ridurile meschine de pe frunte în timp ce trage printr-un vagon plin de oameni care se duc la muncă de mânerul căruciorului până la un scaun care nu e liber, dar va fi liber (muahaha) este cea mai rău prevestitoare privire din univers. Cerber sigur a crescut în Colentina și a mers cu tramvaiul 21.
3. Oamenii care te pun să te uiti la filme. Eu ma uit la foarte puține filme. Seriale cât încape, dar foarte puține filme. Dacă vreau să văd ceva musai, mă duc la cinematograf când se lansează și îmi dau cu părerea sporadic între doi-trei prieteni. Dar nu îi înțeleg pe oamenii cu veleități de mame omizi care nici nu știu bine cum mă cheamă și încep cu: “trebuie să vezi filmul ăsta. o să îți placă maxim. este mega-giga-super-ultra-hecta mișto. are si d’aia, are și d’aia, vine și… și in scena 6….'”. Nu. a) nu TREBUIE să văd nimic pentru că there is no TREBUIE. b) Habar nu ai ce mi-ar plăcea. Poate eu mă uit la filme cu Jet Li și la documentare despre viața sexuală a lipitorilor. How can you tell? c) dacă tot vrei să mă convingi că trebuie să văd…nu îmi mai da spoilere, ffs!
4. Poșetele plic. Frate, eu nu înțeleg acest accesoriu. Să mor io. De ce ți-ai lua o poșetă, dacă nu ți-e utilă. Eu îmi cumpăr genți și poșete ca să nu îmi duc în mână telefonul, portofelul și țigările când nu am buzunare. De ce mi-aș lua o poșetă pe care trebuie să o car în mână, în care nu încape nimic pentru că de… trebuie să poți să o cari în mână… și nici nu am ce face cu ea când am un pahar în dreapta și țigara în stânga. Nu pot să o agăt de marginea scaunului, nu pot să o pun în cuier, este the most unpractical thing on the fucking planet.
Pe voi ce vă enervează?
gascaprinapa 