RSS

3 situatii dubioase

03 Jan

Cu toţii trecem prin momente în care ne-am dori să fim şi în ceaunul unui canibal sfârâind printre şase roşii şi picioare de pui de baltă numai nu acolo unde ne aflăm. Sunt genul ăla de momente şi locuri în care ai impresia că îţi crapă cerul gurii dacă te mai scremi încă un pic să scoţi ceva deştept pe gura sau măcar neutru, ca să nu pari că ai IQ-ul unui rinocer cu aparat dentar.

Nu stiu care sunt ale voastre, dar eu voi recita câteva situaţii din memoria colectivă a personalităţilor mele multiple, care sunt departe de a putea fi prea generalizate, dar măcar unul-doi or zice: hah, am păţit şi eu asta. Deşi spre binele vostru psihic, nu v-aş dori.

1. Când stai la masă cu actuala gagică a fostului iubit. Şi nu orice moment. Ăla în care el pleacă la baie. Şi ai aproximativ şase minute (în funcţie de vezică şi distanţă) în care …. ce plm faci? Că te uiti senină la săraca fată şi –  după caz –  ori vrei să o omori că ţi l-a luat, ori să îţi fie milă de ea că s-a procopsit cu poama. Şi… despre ce să vorbiţi? Că nu te-ai obosit până atunci să îţi pese de existenţa ei şi nu ştii nimic despre ea. O fi pasionată de reproducerea păduchelui de San Jose, dar dacă nu ştii… Dacă porneşti o discuţie despre cât de naşpa sunt oltenii şi ea e din Moţăţei, jud. Dolj? Subiecte comune? N-aveţi. Înafara de cei 15 centimetri (if lucky) pe care îi ştiţi amândouă şi obiceiul lui de a-şi bea cafeaua pe veceu duminica în timpul slujbei… nu prea ştii despre ce să vorbeşti. Noroc cu telefoanele. Click. Click….

ostrich-effect2. Asta nu e aşa dubioasă pentru mine, dar pentru el sigur a fost dubioasă. Când vânzătorul de la sex shop crede că eşti curvă. Bine… în apărarea lui…cine dracu se duce la sex shop la 10 dimineaţa în zi lucrătoare. Şi intri liniştită în sex shop să te duci să îţi faci singură un cadou şi el te îmbie cu colecţia nouă de costume cu reducere – dacă îţi iei trei primeşti unul gratis. Cu ultimele modele de bici şi cu vibratoare cu sistem de turbo propulsie… Şi tu eşti înainte de cafea şi te prinzi că te crede prestatoare de artilerie grea şi îi spui omului: prietene, nu sunt prostituată. doar nefututa in cel mai bun caz. Şi el, săracul, se face mov şi nu ştie cum să îşi ceară scuze că a presupus şi aşteaptă spăşit cu privirea în podea, trăgând totuşi cu ochiul să vadă ce îţi cumperi. Awesome Wednesday, i tell you!

3. Când cumperi ţigări cu un pumn de monede. Chiar dacă tu vrei doar să scapi de cele şase kile în plus de metal din geantă, tot te simţi ca un copil din canal. Nu e vorba că nu ai bani, dar vrei doar să scapi de 3274041+ zdrăngănitoare din buzunar. Şi te porneşti repede spre uşa magazinului ca Antonio Banderas într-unul dintre multele Desperado-uri, pornită să scapi de ele. Şi îi ţii strâns în pumn ca să nu scape, că deja i-ai numărat de acasă şi nu vrei să prelungeşti momentul la magazin să vezi dacă ai destui. Dar în cortex se formează sentimentul de anticipare. Şi în faţa ochilor îţi apare privirea vânzătoarei când îi dai banii şi ceri un pachet de ţigări. Expresia ei de “aoleo, sărăntocule. mâncare nu ţi-ai lua. tutun…” Dar îţi iei avânt tot mai mult şi eşti sigur pe independenţa ta financiară. Şi la tejghea… se aude deodata un dangăt parcă duduit din abisul lui Poseidon când dai drumul pumnului de bani şi scoţi portofelul. La ieşire… ai inca un pumn în plus de monede pe care l-ai primit rest de la hârtii, dar imaginea ta de sine este impecabilă.

 

Cam atât pe astăzi. Începem anul slăbuţ şi temperat să nu îmi bruschez sinapsele prea mult după două săptămâni de sanatoriu în care m-am jucat Big Fish mystery games şi am mâncat prăjituri cu foi lica până m-am transformat într-un panou cu ‘magazinul cu haine pentru graşi nu e acasă’.

Au re(zer)voir.

 
1 Comment

Posted by on January 3, 2013 in Aiurea

 

Tags: , , , ,

One response to “3 situatii dubioase

  1. vIap

    January 3, 2013 at 2:31 pm

    ma eu am patit ultima parte…desi nu cumparam tigari. doar alcool…

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: