RSS

the art of blind dating

28 May

pe vremea cand abia aparuse internetul si aveam acces la el 10 ore pe luna printr-un abonament zapp. [boy, was it hard to get 15 minutes of good porn back then] am stiut ca viata mea nu va fi sortita unui esec emotional major si ca sansele mele de a ajunge sa am un date sunt asigurate.

nu am intrat niciodata pe chestii gen noi2, sentimente.ro sau sectiunea matromoniala de pe crestin-ortodox. Ba nu! ma iertati. acolo am avut profil, facut de un prieten, ma chema Eulalia si eram evlavioasa si gateam mancare de post. pointless to say ca nu m-a cautat nimeni. un esec total.

all in all, am sa o recunosc. cu doua exceptii, toate (adica 2) relatiile mele au inceput online. Insa, dupa cum e simpu de dedus, pana am cernut sa ajung la astea doua am dat si multe rateuri.

dar sa ajungem si la esential.

se facea ca era august. si de vreo 2-3 saptamani vorbeam cu un individ. Pana la acel moment he fulfilled the basic requirments: decent grammar, some sense of humor, college student, good taste in music. sounded like a jackpot. am cerut si eu ca tot omul o poza, doo, trei. Not bad, my friend. not baaad. pleca intr-adevar cu un mic dezavantaj din prima. anume ca era din Ploiesti. nu stiu altii cum sunt, dar toate date-urile mele cu barbati din Ploiesti s-au teminat la Gara de Nord. literally. si nu am stat sa flutur batista in urma lor.

am stabilit rendez-vous-ul pentru un luni orele 17.30 pe trepte la TNB, unde in alta parte.

ghinionul meu a facut ca in duminica cu pricina, mai exact in noapte de duminica spre luni a avut loc un minor incident care s-a soldat cu consumul a doua sticle de votca – prima cu suc de portocale, a doua cu gura direct din recipient si m-am trezit dupa doua ore de somn, intr-un imobil familiar, dar care nu imi apartinea. am plecat la serviciu in hainele care detineau un minor miros acetilo-etanolo-purtatesiieri si m-am oprit in pasaj la unirii unde au un magazin de haine exceptional (adica deschis la 7.30 dimineata si aveau si o rochie neagra si lunga de vara in el). Mi-am cumparat rochia, un sampon si un rimel – o investitie reusita de 50 de lei, si am alergat la serviciu. M-am spalat pe cap in ‘ghiveta’ in pauza de masa, m-am schimbat inainte sa imi fac iesirea in tromba, colegele mele de munca au suspinat aducandu-si aminte probabil de tineretile lor (la ce fete de muratorese gospodine aveau, cred ca toate date-urile lor blind veneau de la faptul ca erau barbatii lor chiori) si mi-au urat succes, asa parinteste.

Am plecat spre fata locului si in timp ce mergeam cu pasi galanti sperand sa bata dracu vantul sa mi se mai usuce parul si sa imi fluture rochia pentru un efect de reclama la sampon cu balsam 2in1 scanam orizonutul sa reperez individul. agitatie mare la ora aia la universitate. (e ora la care au loc toate date-urile pentru clasa a saptea si a opta) vad un tip mare. nu, nu. let me rephrase that: MARE. cu un trandafir mic in mana. desi, si o cisterna parea skateboard langa el. “Please, let that not be him. Please. No. Please. Mai am timp sa o cotesc pe aici si sa fug spre tnb si sa ma ascund acolo pana… daca o iau prin spatele statu…Cacat. M-a vazut. Just…smile and wave now. Behave, dudette“.

Am facut cunostinta si urmatoarea intrebare a fost evident: unde mergem. Vanitatea mea a sapat adanc dupa un loc mic, intunecat, cu oameni beti care nu isi vor aduce aminte nimic a doua zi. Deci am fost in HH. Si ne-am asezat la masa… Acuma, te astepti ca dupa 3 saptamani de vorbit all day every day pe messenger…  omul ala sa stie cate ceva despre tine. O muzica preferata, o pasiune comuna, o ceva. E un conversation starter. Parerea mea.

Asa ca domnul nostru a decis sa isi ia inima in dinti si sa porneasca o conversatie. Si a pornit-o. Despre fotbal. Out of all things. Stiu mai multe despre digestia broastelor testoase gigant decat despre asta si ma pasioneaza la fel de mult cum vreau acum sa stiu daca e umbra la ora 3 pe strada principala din capitala Letoniei. Dafuq, dude.

Si mi-a vorbit doua ore despre fotbal. Timp in care eu m-am uitat peste umarul lui, nu de alta dar era Star Trek la televizor. si televizorul era singurul lucru pe care il vedeam pe dupa el, prins de tavan fiind.

Dupa doua ore am decis ca e cazul sa plecam. Adica eu am decis ca e cazul sa plecam si am luat-o agale spre Gara in ideea ca stiam eu (de la un date esuat anterior) ca e un tren spre Ploiesti la ora aia… dar  el s-a gandit sa push his luck si a intrerupt bunatate de fraza despre nationala de fotbal din Nigeria sa imi spuna ca… fratele lui sta aproape si ca am putea merge acolo. Yeah. That’s…not gonna happen. M-am extras delicat din ceea ce era sa fie un schimb de secretii bucale deloc dezirabil si am reusit sa plec.

Nu mi-am amortizat investitia.

La nici o saptamana dupa, un alt individ pe care il cunoscusem online, dar care locuia intr-o alta tara cu mai mult soare si cu salariu minim pe economie mai rasarit m-a anuntat ca se intoarce in Romania pentru cateva saptamani si ca ar fi cazul sa ne intalnim. SI imi propune cu nonsalanta sa nu irosim timpul degeaba si sa ne vedem direct la mine sau la el. Conform principiului sanatos cu suflatul si in iaurt, desi fotografiile cu sus numitul erau ceva mai concludente si mai promitatoare, spun totusi ca “mai bine ne vedem noi la o cafea, and take it from there”.

Caldura mare, monser, pe la 7 seara, rezemam un un stalp langa o gura de metrou si astepam sa apara. Si cum trageam cu patos din tigara, ma uitam peste drum a plictis sperand ca nu va trebui sa imi fac un update la vreun alt sport national si in seara asta. Peste drum. un tip statea si el la trecerea de pietoni asteptand sa se inverzeasca. semaforul, nu el. Bai… bun. Genul de barbat pe care il pui sa faca reclama la Colgate, chilotii lui Botezatu si il faci pop-up pentru un site porno. Mi-am sters balele si am inghitit in sec sperand ca asta cu care ma intalneam mai intarzie nitel sa imi clatesc si eu ochiu’ batran si obosit.

Si cum ma uitam eu asa cu patos, sperand sa nu se mai faca niciodata verde, il vad cum traverseaza si cum se indreapta apasat spre mine. SI venea si genunchii mei se inmuiau, si el venea, si eu ma deshidratam salivand si zambeste si se opreste drept in fata mea si spune: ai ajuns mai devreme. (am si terminat deja. de cand era galben intermitent.)

m-a tarait pana intr-o cafenea unde am comandat un latte, o babetica si un aparat foto. mi-au adus doar latte. si am citit in ochii lui, ce citise saracul ala de cu o saptamana mai devreme in ochii mei probabil.

si asta o mai si spune:

– ce….bine ca ai vrut sa ne vedem la o cafea inainte.

– da. ce bine. nu-i asa. (vaca proasta ce esti.vaca.vaca.vaca)

concluzia cafelei a fost ca el nu e deloc fotogenic si ca eu am un fotograf exceptional. we never saw each other again. Dar l-am obligat sa se plimbe cu mine juma de Bucuresti ca sa fac o poza frumoasa. Daca mai sunt printre voi oameni care m-au vazut in ziua aia, va rog sa imi confirmati ca sa ma simt si eu bine. era in vara lui 2008. cred. sau 2009. nu mai stiu.

morala… n-avem. ca daca aveam morala, nu apelam la online dating. despre ala care a venit din anglia nu va spun. it was hilarious. but…no.

 
Leave a comment

Posted by on May 28, 2012 in Aiurea

 

Tags: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: